Urme de paşi in noapte

îţi aminteşti noaptea trecută?
e imposibil să nu mi-o amintesc;
zâmbeai la geam ca un înger,
şi ai îngenuncheat toate stelele
la balconul tău înnoptat
nu cu mult timp înainte sau după ce
noi ne-am sărutat.
ţi-am simţit sărutul dinainte
sau chiar şi după
şi astfel –
îţi mai aminteşti noaptea trecută?

imaginea ta mă urmăreşte neîncetat,
ca ecoul unei amintiri frumoase
pe care numai dacă te răneşti
la cap
o poţi uita.
dar acolo unde sunt eu rănit
nu pot obloji

in niciun fel.
iar rana creşte cu timpul,
ca o umbră care se măreşte atunci când
cometa care o provoacă
se apropie din ce în ce mai aproape
de Pământ.

aud încă primele cuvinte
pe care le-am uitat.
s-au transformat în paşi umani
şi mă urmăresc tot timpul.
cu toate că aş vrea să mă opresc
ca să aud ce mi-au spus întâia dată
când te-am întâlnit
îmi e teamă ca nu cumva
să-mi fi mărturisit că mă iubeşti
pentru totdeauna