Sisfus

înşelând înţelepciunea zeilor
care
mi-au prorocit o viaţă
dezlegat de tine
am fost condamnat
în Infern –
la nopţi asudate şi nedormite,
astfel să nu te port
nici în suflet, nici în minte.

îndepărtat de tine
ca Pluto
de epicentrul universului
am ales să nu port povara
îngheţului
până la inevitabila
mea moarte,
încât, evitând destinul
ce mi-a fost dăruit de zei,
mi-am luat viaţa
de mai multe ori şi,
până să fiu readus la viaţă,
am avut puţin timp de fiecare dată
să îţi văd imaginea
mult dorită
sub ecranul rece al pleoapelor.
astfel că sunt căznit la nesfârşit
să îmi iau viaţa
ca să pot trăi
alături de
amintirea chipului tău.

Un eu neeu

înaintea ultimului apus,
înainte să adorm
am realizat că nu văd lumea cu ochii mei
că numai pleoapele sunt genuine
şi restul care formează spectrul ocular.
paşii mei au fost mereu făcuţi în absenţa mea
cârmuiţi de o diferită conştiinţă,
dar drumurile pe care am mers au fost
întotdeauna
adevărate.
aerul pe care l-am respirat
l-am simţit infiltrându-se
cu adevărat
în plămânii mei.

în tot acest timp
în care eu mi-am lipsit
am trecut pe lângă oameni
cărora nu le-am acordat importanţă
şi am rostit cuvinte goale
pe care nu le-am simţit probabil
niciodată.
am fost abstinent de mine,
am avut o abţinere de la
cine sunt eu.
mai pe scurt
sau mai pe şleau
am fost mai mult
un
neeu.

în cazul în care aţi dat mâna cu mine,
mi-aţi zâmbit,
m-aţi sărutat,
mi-aţi urat o zi bună,
aţi urlat la mine din rărunchi –
cel mai probabil am simţit
o uşoară furnicătură
în zona viscerală.
în cazul în care am fost colegi,
rude,
prieteni sau inamici
nu m-aş putea considera norocos sau ghinionist,
ci doar un simplu
oportunist.

sunt lucruri pe care le-am omis
şi pe care ar trebui să le regret
din adâncul inimii,
dar simt o uşoară
uşurare
având în vedere
despărţirile pe care de fapt
neeu-ul meu
le-a suferit.

eu sunt un mincinos,
nu mi-am găsit locul
nici timpul,
iar acum că sunt eu
am constatat, cu ironie,
că am o problemă de identitate –
lucru care nu îmi place deloc.
aşa că accept să rămân
în continuare altcineva:
un eu neeu.

Aud paşi mereu...

Trebuie să închid ochii ca să te văd,
Să las norii să dezvăluie cerul senin.
Aş vrea să merg în ţara aceea frumoasă
Cu flori multe şi stele.
Florile sunt bătucite, pentru că
am călcat amândoi pe ele atâta timp,
Dar stelele... Stelele încă mai strălucesc!
Sunt multe, atât de multe,
Dar nu îndeajuns pentru tine.
Nu or să fie niciodată!
Mereu le caut:
Le caut în fiecare rază de dimineaţă
Le caut în fiecare amintire trăită
În fiecare zâmbet pe care mi-l oferi
În fiecare vis care mă trimite dincolo de hotarele singurătăţii omeneşti
În fiecare tramvai de 6
mereu privind în el să te caut
ca un nebun alergând dup-o fantasmă.
Mi-e frig din nou şi tremur.
Braţele tale se desprind de mine.
Mi-e dor de căldura lor,
mi-e dor să te iubesc.
Regret că niciun copac n-a făcut zgomot.
Aş vrea să-l aud totuşi,
ca să te văd din nou,
să te strâng în braţe,
să te iubesc!
De fiecare dată când mă simt doborât şi mă gândesc la tine
Mă uit către cer
Mă uit după stele
Mereu căutând să le ascult,
Să le admir pentru tine,
Oricât de puţine ar fi...
Mereu strălucesc
Şi se aud paşi mereu.
Aud într-una paşi de tramvai...