noaptea în care tu
ai căzut de pe piedestal,
în mii de cioburi de marmură albă.
Frunzele s-au răsfirat împrejurul tău
şi nimeni nu le mai poate culege.
Strâng la piept amintirea unui zmeu
pierdut pe bolta unui sfârşit de vară
pe care vântul încă îl îndepărtează dincolo,
tot mai departe de sufletul meu...
Chiar dacă plouă eu nu mai am cum să mă mai ud.
Şi plouă.
Plouă cu frunze de toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu