O clipă

O clipă numa`  ţine răsăritul,
Dar de departe îl simţim mai greu.
Cine ştie unde locuieşte?
Cine ştie raza lui cat ţine?
O clipă numa` ţine asfinţitul.
Există un anumit timp şi pentru frunză
ca, în cădere,
să atingă pământul.
Un anumit timp durează şi sărutul.
Unul singur –
o veşnicie.
O clipă numa` durează omul:
Fuga lui – zadarnică.
Iubirea lui – efemeră.
Noi am uitat cine suntem.
Noi nu mai suntem cum am fost odinioară.
Până şi floarea ştie că e floare,
Şi salcâmul, dacă-l bate vântul,
se apleacă, trunchiul să şi-l vadă.
Trunchiul: bătrân şi veşted.
Lacrimile noastre nu mai plâng,
ele se sufocă; sunt multe, mult prea multe -
de aceea curg.
Ele nu mai au loc să-şi spună durerea,
nu mai au loc să ne spună – inima, ce simte?
O clipă numa`. O clipa-i omenirea.
O clipă este mâna ce-o întindem,
O clipă e sărutul de pe buze,
O clipă-i fericirea, ca nisipul,
O clipă-i valul ce străbate marea,
iar braţele ce te cuprind cu teamă
o clipă ţin şi se desprind cu greu.
În calda temniţă a braţelor mele
te-am ţinut şi eu...
O clipă te-am ţinut, o clipă numa`...
Ce-mi foloseşte dacă mai trăiesc acuma?