Florile Maiului

Pierdute doruri vântul le alungă
şi le aruncă dincolo de noapte...
Le dăm de urmă, dar mereu le pierdem
ca nişte file rupte dintr-o carte.

Trec norii vieţii peste stradă noastră
Întunecând atâtea amintiri plăcute.
Noi am iubit prea mult a mării spumă
Şi am uitat de clipele mărunte.

N-om revedea de-acuma niciodată
Acea privire, acel zâmbet blând
Ce ne-ncălzeau în suflet ca un soare
Ce-şi varsă drag lumina pe pământ.

Nu vom primi din nou acea iubire
A-mbrăţişării unor braţe calde,
N-om săruta nicicând aceleaşi buze
Atât de dulci, chiar foarte, mult prea foarte.

Vom renunţa la muntele visării
Pe care paşi senini ne ridicau.
Azi au murit şi valurile mării
Şi razele ce-asupra-i luminau.

Azi nu mai cred în stele şi în basme
Şi nici în flori pe care le-am cules
Să te-ncunun cu rouă şi mireasmă,
Dar nu mai cred în tine mai ales.

Ce vom trăi de-acum, doar poze fade
A unor amintiri deja trecute
prin focul care-n inima mai arde –
Iubiri eterne, dar pe veci pierdute...