Un eu neeu

înaintea ultimului apus,
înainte să adorm
am realizat că nu văd lumea cu ochii mei
că numai pleoapele sunt genuine
şi restul care formează spectrul ocular.
paşii mei au fost mereu făcuţi în absenţa mea
cârmuiţi de o diferită conştiinţă,
dar drumurile pe care am mers au fost
întotdeauna
adevărate.
aerul pe care l-am respirat
l-am simţit infiltrându-se
cu adevărat
în plămânii mei.

în tot acest timp
în care eu mi-am lipsit
am trecut pe lângă oameni
cărora nu le-am acordat importanţă
şi am rostit cuvinte goale
pe care nu le-am simţit probabil
niciodată.
am fost abstinent de mine,
am avut o abţinere de la
cine sunt eu.
mai pe scurt
sau mai pe şleau
am fost mai mult
un
neeu.

în cazul în care aţi dat mâna cu mine,
mi-aţi zâmbit,
m-aţi sărutat,
mi-aţi urat o zi bună,
aţi urlat la mine din rărunchi –
cel mai probabil am simţit
o uşoară furnicătură
în zona viscerală.
în cazul în care am fost colegi,
rude,
prieteni sau inamici
nu m-aş putea considera norocos sau ghinionist,
ci doar un simplu
oportunist.

sunt lucruri pe care le-am omis
şi pe care ar trebui să le regret
din adâncul inimii,
dar simt o uşoară
uşurare
având în vedere
despărţirile pe care de fapt
neeu-ul meu
le-a suferit.

eu sunt un mincinos,
nu mi-am găsit locul
nici timpul,
iar acum că sunt eu
am constatat, cu ironie,
că am o problemă de identitate –
lucru care nu îmi place deloc.
aşa că accept să rămân
în continuare altcineva:
un eu neeu.